Un exemplu din viata:
Intr-o familie cu doi baieti mama practica palma drept pedeapsa, tatal – discutia. Il lua frumusel pe feciorasul neascultator, il aseza alaturi si vre-o jumate de ora buna ii ducea discutii educative, la care odata copilu zice: “Tata, da de ce mai bine nu faci ca mama…?”

Cred ca e prea mare zarva in jurul palmei (nu vorbesc de batai si maltratari), si parintii sunt mai stresati decit cei micuti.

Cit despre accesul la informatie, nu este intotdeauna un lucru bun, deoarece e foarte multa si controversata, si aplicata la diferiti copii ar putea avea si efecte negative. In plus, majoritatea psihologilor sunt teoreticieni, revenind la reflectiile de mai sus.

Persoanelor care idealizeaza occidentul le-as propune sa fie mai atenti la unde vor sa ajunga cu educatia copiilor. Acolo educatie nu exista, corect a zis olgina. Ei lasa copiii sa faca ce vor – pina la absolut, nu le interzic nimic, le creaza o atmosfera complet lipsita de orice fluctuatii, cu zero stres si dupa asta se mira de ce copiii cresc totalmente iresponsabili, incapabili sa aiba grija de ei, sa actioneze in situatii nestandarte si cu crize psihologice de la orice fleac.

E usor de gasit modele care “lucreaza” in tarile civilizate. Elaborate de psihologi renumiti si care dau posibilitatea ..

Spunei unui zombi de modele care lucreaza elaborate de personaje cu autoritate si el o sa zubreasca si va aplica modelul pana cand o sa strice totul. Punctul de atractie, baza oricarui model, IMHO, este ca nu se poate aplica modele pe copii fara a le dauna. Asta nu inseamna ca neg orice studiu. Eu am citit foarte mult, inclusiv si in ceea ce tine de cresterea copiilor.

Punctul de care ma tin: citesc – foarte bine. Dar iau din “model” doar ceea ce simt si vad ca merge pentru omul dat.

Despre “zestrea noastra sovietica” mai bine tac ca ma doare, dar in alta dimensiune – orice medalie are doua parti…

olgina

om matur, fiind supus palmuirii/batii/maltratarii in copilarie, cu greu va depasi acest moment si cu greu se va abtine la aplicarea acelorasi metode de ‘educatie’ fiind deja parinte chiar daca intelege ca nu este corect = bumerangul se intoarce!

Cred ca-i corect, pe mine nu m-au batut.

Olgina, ai 3 termeni diferiti: palmuiri – batai – maltratari. De ultimele 2 nici n-am ce spun – acesti oameni sunt periculosi social, ei creaza Frankensteini morali si trebuie opriti chiar si pe cai penale.

Dar acei care sunt adepti (sau admit) ai palmutei la fund (si chiar dupa asta se framanta, regreta) abandoneaza aceste tehnici, numai ca inca n-au gasit usa de a iesi din asta stare. Iarasi am sa ma intorc aici la experienta si proprie dar si observata – sunt momente cand pentru a debloca o situatie si a proteja chiar si din punct de vedere fizic copilul – o palma la fundisor nu va strica (vezi mai sus) in lipsa altor metode…
Apropo – usa se numeste rabdare, munca si auto-instruirea parintelui.

fac acum repejor un rezumat.

“Iar daca stam sa ne gandim la parintii nostri, la chinurile lor si la lipsa de informatie si comunicare de care aveau parte – au facut tot ce au putut pentru noi.”

Generatia care vine dupa parintii nostri, adica noi, avem alegerea si posibilitatea de a rupe cercul vicios. Adica modelul de educatie care ne-a ranit in copilarie. Acum orice fel de informatie referitor la educarea copiilor se poate gasi pe net. E usor de gasit modele care “lucreaza” in tarile civilizate. Elaborate de psihologi renumiti si care dau posibilitatea parintilor sa poate evita unele greseli de educatie pe care au comis-o unii din parintii nostri din ignoranta sau imposibilitate. Acum noi avem libertatea de a alege ce vrem sa altoim copiilor nostri. Tot aceeasi frica si neincredere in sine, zestea noastra sovietica sau sa incurajam copii nostri sa evolueze in propriul sau ritm cu repere noi, mai sanatoase.

Toate frustrarile noastre vin din copilarie si sunt cultivate mai ales de parintii nostrii si de educatori.

Nu-i mare paradox.

…N-ai spus cuvintele pe care le citezi in comentariul tau de mai sus, ziceai intrun comentariu din alta parte:

Lumea la noi e tare chinuita si se razbuna pe copii. Ca daca ar fi mai multa dragoste intre parinti, si copii ar simti-o din plin. Cel mai strasnic e cind intr-o societate toata lumea stie cum trebuie de educat copii, dar putini stiu cum s-o faca corect. O palma la buci nu strica la momentul potrivit si cind e bine argumentata. Mai rau e cu copii mici care nici nu inteleg pentru ce incaseaza.
S-apoi ne trezim cu efectul bumerangului. La batrinete…cineva va suferi tare.

Ai dreptate referitor la lumea chinuita. E corecta, dupa mine, formularea, m-am prins si eu asa… Iar daca stam sa ne gandim la parintii nostri, la chinurile lor si la lipsa de informatie si comunicare de care aveau parte – au facut tot ce au putut pentru noi.
Ce am dorit sa subliniez este ca in lipsa oricaror instrumente si cai de interactiune cu copilul, in anumite situatii, “palma la fund” este mai binevenita pentru integritatea fizica si psihica si a parintilor dar si a copiilor decat o situatie blocata. Cam asa era ideea de aici. Am inteles corect?

Iaca am stat si m-am gindit oleaca si imi pare ca au niciodata n-am spus frazele acestea si deam e clar ca respectiv nici un poc nu a urmat dupa asta. La lucruri de acestea chiar nu atraga atentia deloc mai ales sa intreb: “cum nu ti-i rusine?”. Intrebarea-repros o tin minte din copilarie si cu mintea mea de copil chiar nu intelegeam de ce trebuie sa-mi fie rusine pentru lucruri pe care nu aveam cum sa le stiu.
Fiecare copil e unic si pentru fiecare trebuie o cheita aparte. Toate frustrarile noastre vin din copilarie si sunt cultivate mai ales de parintii nostrii si de educatori. Paradox, nu-i asa?