dindina.eu

Dindina.eu are un articol care merită de citit. Adică mai multe, dar aici mă refer la unul – Fata tatei patrioaie.

A fost omul prin multe locuri şi activităţi, ţin minte relatările ei de la faţa locului din timpul catastrofei din Japonia din martie 2011. Acum ne spune:

…pentru că nu trebuia să vin acasă, nu trebuia să mă gândesc la ţara asta, aşa cum ea nu se gândeşte la mine…

Mulţi spun patriotism. Dar câţi oameni au meditat la modul obiectiv, critic, ce-i asta patriotism? Ce beneficii are omul şi ce beneficii are ţara/pământul lui de la manifestarea patriotismului, aşa cum ne este servit nouă, începând de la ora clasei şi terminând cu mass media? Şi nu cumva noţiunea de patriotism şi-o “acordă” fiecare cu nişte criterii aparte, greu de a le pune întrun coş?

Care este diferenţa dintre un patriot care se angajează la stat cu o leafă mică şi un ne-patriot care îl trimite în mă-sa pe angajatorul ce-i dă o leafă care nu-i permite lui şi familiei lui să supravieţuiască? Practic patriotul este pus să degradeze.

Cine a mai ajuns la concluzia că operăm cu o noţiune socială falsă, care nu aduce beneficiu omului şi ţării/pământului lui? Cred că acum nu mai este epoca feudalismului când lumii îi era inoculată noţiunea de religie fără crâcneală şi iubire de ţară fără crâcneală. Pentru a ţine masele în frâu. Ultimii care mai reuşesc asta sunt dezaxaţi alde Stalin şi ştim cu ce s-a termină pentru omul ordinar, destul de patriot, dealtfel. Patriotismul, aşa cum îl ştim şi-l aşteptăm noi să funcţioneze, poate fi eficient doar întro combinaţie 50/50 cu o dictatură.

Şi acum încurajarea Nu eşti patrioaie, eşti întro anumită etapă a cântăririi vieţii. Cunosc această stare pe care am trecut-o cu mulţi ani în umră. Acum altceva – sunt decis să nu plec de aici. Şi mai sunt de ăştea. Cu toate acestea nu mă aflu în Moldova din patriotism. Rămas aici, pun gândul şi grija la ai mei pe primul plan, satisfacţia de la viaţa mea pe primul plan, de la prieteni. Apoi, dacă îmi mai rămâne loc pot să mă mai gândesc la “ţară”.

Poziţia asta mă face om integru în trăiri şi refelcţii, în acţiuni. Regret fiecare plecare a unui prieten, rudă, bun cunoscut. Dar nu din cauza că ar suferi ţara de la asta, ci de la faptul că, posibil, asta ar duce cumva la faptul că eu le voi duce lipsa, eu voi putea face mai puţin fără ei.

Cred că noi omitem din noţiunea de patriotism cea mai importantă componentă – viaţa proprie a patriotului. Oare ce, până la urmă, urmăreşte patriotismul? Nu urmăreşte cumva un pământ bogat, unde oamenii trăiesc fericit? Apoi de ce omul trebuie să ajunţă la asta pe cea mai lungă şi imposibilă cale? Cui îi este convenabil asta?

La staţia Piaţa Agricolă de pe str. Ceucari nu funcţionează butonul de la semaforul pentru pietoni. Copiii nu pot traversa strada.

După cum scrie pe site, apropo – fără diacritice, alerte.md urmăreşte

identificarea si solutionarea unui sir de probleme sociale prin marcarea lor pe harta de catre cetateni. Toate problemele raportate pe site ajung ulterior la primaria municipiului Chisinau, iar persoanele responsabile se ocupa de rezolvarea acestora.

Fără nici un reproş, le sugerez următoarea redacţie a acestui text:

identificarea şi soluţionarea rapidă a dificultăţilor cu care se întâlnesc locuitorii prin semnalizarea şi marcarea lor pe hartă de către însăşi cetăţenii. Problemele raportate pe site ajung imediat la persoanele responsabile ce se vor ocupa de rezolvarea lor şi vor raporta îndeplinirea.

Eu datoria mi-am făcut-o, acum monitorizăm dacă va fi soluţionată alerta şi în cât timp va fi soluţionată. Voi reveni.

Prima. În discuţiile de tip talk-show este destul de greu să-ţi expui gândurile clar şi concis în faţa microfonului. Atunci când ai multe de spus pericolul de a avea un rezultat invers la ceea ce ai vrut să spui este destul de mare. De asta trebuie să fii mult mai ţintit şi să n-o faci pe folozoful. Plus la asta – publicul nostru încă nu-i antrenat să participe în acest tip de discuţii.

A două. Subiectul a fost “Condiţiile pcrm sunt justificate sau nu”? Toţi au deraiat de la subiectul de a bate comuniştii pe motiv că au pus nişte condiţii inacceptabile. Nu ştiu, tot ce-i probabil că şi spectatorii au uitat care au fost condiţiile… Eu tot am deraiat, dar spre fundamentul acestei întrebări – iresponsabilitatea politicienilor.

A treia. În talk-show discuţiile foarte uşor evoluează în altă direcţie. Cei mai tupeişti pot uşor re-direcţiona evoluţia discuţiei dacă moderatorul nu ţine hăţurile aşa cum se cuvine. Mihaela le-a ţinut dar cu efort foatre mare.

Ultima,  şi offtopic. Generaţia mai în vârstă, care împărtăşeşte idei unioniste, devine obtuză în aria dată. Aici ea, generaţia, trebuie să se retragă şi să tacă exact aşa ca şi Ghimpu în perioada electorală a lui Chirtoacă pentru primărie din 2011. Şi să aibă încredere în generaţia tânără.

În timp ce femeile noastre cu versul i uana bi lavd bai iu, geast iu ăn niobadi els, but iu pe buze – spre scos sfecla, cules poama or secerat popuşoii,

MAI-ul nostru (a se citi conducerea) ţine arestat de 4 luni un personaj, cetăţean rus, Eduard Baghirov (Эдуард Багиров), fără a ne informa care-i cozul cu Baghirov acesta.

Nu mă opresc acum la ce  fel de om e acest personaj şi cum e caracterizat el. Deranjează următoarele momente în istoria asta:

• - De ce nu se informează coerent lumea despre ce se presupune că ar fi făcut?
• - E vreun maniac ceva? Nu i se poate administra un arest la domiciliu fără permisiunea de a pleca din Chişinău?
• - Or Moldova a găsit pieţe aşternative pentru toate exporturile care pleacă în Rusia şi nu-i mai tremură chiloţii în faţa laboratoarelor lui Onişcenco, de se comportă atât de provocator?

Un moşuleţ de peste 70 de ani a venit la o bancă din Chişinău. Ştia că are acolo un cont cu vreo 2 mii de euro. Deasemenea ştia că-i făcuse o delegaţie pentru fiică-sa care e plecată în SUA. Anul trecut fiica a fost la bancă şi cu delegaţia pe care o avea i-a scos toţi banii. Nici nu i-a spus moşului, adică tatălui său, că l-a lăsat fără nici un ban.

Moşul este bolnav, arată foarte rău, slabit, galben şi uitat de toţi. O jumătate de an a stat prin spitale. Acum trebuie să continue tratamentul acasă. Pentru asta îi trebuie ceva bani. La bancă a aflat cea mai proastă noutate pe care o putea afla – fiica lui, în afară de faptul că l-a lăsat fără nimic, l-a uitat ca pe o umbrelă în transportul public. Acolo, în sediul băncii, moşul cu lacrimi de deznădejde întreba lumea ce să facă şi de ce mai trăieşte. Cei de acolo i-au dat ceva bani. Bani care nu-l vor ajuta mai cu nimic. Care nu-i vor întoarce fiica şi cu atât mai mult – nu-l vor face mai sănătos.

Cu ceva timp în urmă, iarna, pe 25 grade frig, am adunat un moş de acesta de pe estacada de la urgenţă. Era dintr-un sat din Teleneşti. Iarna, deacum pe la orele 14.00, fără a putea merge,  după o fractură de femur, tratat dar nu reabilitat, dat afară din spital. Se pornea acasă. Avea un fecior la Moscova şi altul în Moldova. L-am telefonat pe cel din Moldova. A răspuns prima dată apoi n-a mai răspuns. Am telefonat la gara auto, avea autobus acasă la 15.30. L-am dus la autogară, am apelat şi la femeile controloare de pe peronul autogării, le-am povestit cazul, că l-am adus, îi iau bilet, iar ele să vorbească cu şoferul ca să-l ducă pân acasă. Moşul a fost învelit cu haine groase, i s-a dat ceai. Femeile mi-au zis să nu-i cumpăr bilet, vor vorbi ele cu şoferul. Înainte de a pleca m-am uitat la moş şi l-am întrebat ce va face acasă, că-i trebuie foc, mâncare. Avea nişte ochi limpezi, albaştri şi plini de lacrimi. A zis că doar vrea să ajungă acasă. Şi cum să mă găsească să-mi întoarcă banii. I-am zis să fie sănătos. Şi să iasă din iarnă.

Apoi a fost o băbuţă, operată la ochi care, la câteva ore după operaţie, fără însoţitor, trebuie să ajungă undeva după Ghidighici – Sireţ sau Truşeni, nu mai ţin minte. Lacrimile îi erau în două cu sângele de după operaţie. Nici unul tânăr nu se isprăveşte cu aşa sarcina, dar mite o bătrână de 70 de ani?

A mai fost un moşneguţ care se întorcea de la spital şi vroia să ajungă acasă. Zicea că a fost şoferul lui Bodiu pe timpul URSS. De prin Ştefan Vodă sau Căuşeni. La sfârşitul lui mai era încălţat în nişte bocanci de iarnă. Arăta foarte rău.

Au fost şi alţii. Tragice lucruri, greu de trăit şi de împăcat se intâmplă în ţara asta.

Iar politicienii de azi şi de ieri, sătui, rumeni, durdulii, în costume fine şi pantofi lăcuiţi îs incapabili de a face viaţa acestor bătrânei mai uşoară. Incapabili de a face măcar mai mulţi tineri să rămână alături de cei bătrâni. Cred că politicienii nu se tem că vor ajunge şi ei aşa.  Dar vor ajunge, îi asigur. Atunci îmi voi aduce aminte de aceşti bătrânei. Şi, vă spun sincer, nu ştiu cum voi proceda. Nu ştiu.

imagini bigpicture.ru – Время, которое стоит на месте

Numai că în loc de 48 trebuie să fie 28 şi în loc de “+” trebuie să fie “împărţit”. Rezultatul îl cunoaştem cu toţii – nimeni nu va păţi nimic, aşă-i, gov.md? Pentru că “culiocul” cu o sumă care se termină cu vreo 5 de zero deacum e pregătit să se ducă unde trebuie.

Acum despre lucruri mai serioase: Nata Albot vine tot cu un arătător spre raideri de tot feliu. În stilul lui George Coşbuc:

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

Şi sunt de acord şi cu Dumneaei, şi cu Dumnealui.

Tot cum sunt de acord cu Încrederea “lor” în “noi” de la Alaiba:

…interesul poporului. Vor ca oamenii de aici nu doar să aibă libertatea de a vorbi orice, asta o avem deja de vreo doi ani, dar şi de a activa cinstit, fără frică, de a se dezvolta fără să se ascundă, de a creşte fără să se teamă că rezultatele muncii lor de zi şi noapte le vor fi într-o bună zi luate. Fără această libertate, iniţiativa privată, spiritul antreprenorial va fi permanent în cătuşe, acţiuni de atragere a investiţiilor vor fi făcute doar la conferinţe şi pe prezentări powerpoint, iar ţara va trăi în continuare pe remitenţe.

Lucruri bune se spun pe bloguri, nu ca în presa noastră. Citeşte-le.

Click here to view the embedded video.

Da, înţeleg că poliţistul din secvenţa asta este cam porcuşor.

Dar, pe de altă parte, ce face tipul cu camera? După gardul legilor despre drepturile lui el face isterie, provocare şi hărţuială a omului care îşi face lucrul lui. L-aş vedea eu pe curajosul acesta dacă va face multă gălăgie, cu camera în mână, în faţa unui mistreţ focos din pădure…

Dacă acceptăm calea isteriei, provocărilor şi hărţuielilor pentru oamenii care se află la serviciu nu ajungem la nimic bun, credeţi-mă. Ceea ce este în secvenţa dată este cu totul altceva, nu apărarea drepturilor şi, cu atât mai mult, nu-i curaj.

Le-aş administra o mustrare la poliţist pentru că a lovit camera şi la provocator o amendă bunişoară pentru distragerea omului în exerciţiul funcţiunii şi hărţuiala lui.

Notă: secvenţa dată este recentă, vezi data postării.

Întro noapte Ion se întoarce acasă de la lucru. În jurul unui stâlp cu felinar se învărtea, în patru labe, Iţic.
- Iţic, ce faci acolo, ce-i cu tine?
- Caut cheile, le-am perdut în şanţul cela.
- Dar de ce le cauţi sub stâlp, dar nu-n şanţul cela?
- Deatâta ca aici e uscat şi lumină, dar în şanţ îi glod, gunoi şi întuneric.

Unde Iţic este simbolul tuturor conducerilor pe care le-a avut R. Moldova, felinarul este spaţiul din jurul PMAN, iar şanţul cu glod, gunoi şi întuneric – viaţa unei mari părţi a populaţiei noastre. Anume a acelei părţi care asigură existenţa statului sărbătorit azi.

Nu-s mare adept al statalităţii R. Moldova, aş prefera altceva mai profitabil social, dar acel altceva e un vis chior pe care l-am lăsat pe poliţa lui. Deocamdată această statalitate nu le aduce nimic celor din şanţ, din contra –  ei trebuie să asigure prin muncă grea viaţa lor de zi cu zi, trebuie să asigure lumina felinarului, trebuie să asigure pe Iţic ca să aibă chei de la palatele lui şi să aibă ce pierde. Dacă să-i feliciţi cu asta – înseamnă să-ţi baţi joc de ei!

De asta eu îi zic Moldovei din şanţ – trebuie de luat cheile de la acel Iţic, ţine-le la tine şi nu le mai da niciodată. Dacă vrei să ieşi din şanţ – pune-l pe Îţic la lucru alături de tine. Dacă nu – vei trăi veşnic în acest Déjà vu.

Adminul ţării Moldovei

Da, asta vine în adresa celor care au “conceput”, “analizat” şi semnat dispoziţia despre stabilirea zilelor de odihnă între 28 şi 30 august 2011. Aceste zile de odihnă vor trebui “recuperate” prin prezenţa(!) la serviciu în două sâmbete, una dintre care deja este mâine. Dar pentru mâine eu mi-am planificat să mă duc la prins peşte, iar luni, pe 29 august, să lucrez ca de obicei.

În rezultat ce va fi? Sâmbătă mă voi afla la lucru, destul de probabil cu o dispoziţie şi rentabilitate nu chiar ca de obicei, ca să spun mai diplomatic. Iar luni, care va fi în loc de sâmbătă, la pescuit tot nu mă voi putea duce – nu mă pot eu odihni lunea ca lumea.

Din experienţă, că noi n-am căzut din cer aici – pur şi simplu ţara va pierde cel puţin 2 zile depline de muncă. Aşa, câteva zecimi de procent din PIB. Nu chiar mult dacă să cred fiţuicile care promit vreo 7-8% creştere a PIB-ului din contul celor 12% de inflaţie.

Mă deranjează situaţia asta. Că pe lângă semnale de certuri interminabile şi puţine acţiuni, societatea mai primeşte de la sysadminii ţării semnale că se poate lăsa pe tânjală fără a-şi pune creierii în mişcare.

E drept că azi acest tanc este cumflat ca să nu-l percepem ca atare – ţeava, şenilele, pentrencii, muntenii, etc. au fost cumflate cu baloane şi floricele rozovioare pentru a ne fi schimbate percepţiile. Dar tancul iar începe să-şi ia viteză spre noi. De oameni aparte el nu poate fi oprit. Argumentelor democratice el nu i se supune. El poate fi oprit numai de un singur lucrul – un zid construit din voturi spuse lui de multă lume.

E drept că tancul oprit încă nu va însemna că totul devine bine şi frumos. Dar este un dar – atunci când el este oprit şi demontat, am mai multe şanse de a mă simţi mai bine şi de a merge spre mai bine.

+1 mâine. Şi discuţiile şi reproşurile le încep de poimâne.