Urechean, lista şi preşedinţia

Amn
imagine: olegcernei.wordpress.com

Cum se spune din bătrâni – Let the …nausea to begin!

Îmi pare că AMN şi tâca Urechean cam a făcut-o lată chiar de la debutul festivalului numit parlamentare.

1. Declaraţiile lui Urechean, printre altele anemic şi c-o mucoasă stomacală bolnavă pe alocuri, crează impresia că moşul are tendinţă maniacală de a deveni următoriu prezident al RîMî. amn.md ne mărturiseşte la această temă:

“Intrebat daca e sigur ca va fi urmatorul presedinte al tarii, dl Urechean a mentionat ca el, daca zice, face, iar aceasta doleanta apartine celor peste 30 de mii de membri ai AMN si va fi imbratisata de toti cei ce vor un stat democratic si civilizat.”

Adică toşi cei care nu îmbrăţişează ideea cu Urechean preşedinte – nu vor un stat democratic şi civilizat? Tpru-u-u, mai cuminte! Nouă al II-lea Brejnev NU NE TREBUIE! Ce, vrei să stai numai în spetal? Şi cu ţara să dirijeze Sir Ghimpu care, tot obsesiv, se vede speakeri, nimic altceva?

2. Gafele din liste.

a) Cam ce fel de manager de ţară este Cimpoi ca să apară al doilea pe lista? Ca să ne administreze tot aşa după cum îi administrează pe beţivanii de la Uniunea Scriitorilor de a căror operă am auzit mai nimic în ultimii 15 ani?

b) Ziceam tot acolo “Cu aşa ulcer şi anemie îţi va fi destul de greu să negociezi formarea listei”. Apoi am fost greşit – s-a negociat din greu.

Că de aştfel cum se poate de înţeles (i) ce caută la mijlocul listei Oleg Cernei, unul din oamenii cheie ale imaginii AMN-iste din ultima vreme? Plus la toate, (ii) discuţiile de azi despre cumpărarea locurilor pe listele electorale m-au lăsat cu un gust amar de bilă.

0

 

Texte asemănătoare:
Urechean a numărat bugetul şi adăuza a făcut ulcer - După ce ieri AMN a numărat banii care ar fi...
Femeile sexy ale Moldovei. Şi un trăsnet! - Hai că pun prima impresie când mă uit la fotografiile...
Victor Nichituş în acţiune - Am ascultat un podcast de azi al emisiunii lui Victor...

 

12 comentarii, opinii şi altceva.

  • Croitor Radu, 10/02/2009 @ 20:22

    “Ca să ne administreze tot aşa după cum îi administrează pe beţivanii de la Uniunea Scriitorilor “- adică vrei să spui că scriitorii noştri sunt nişte beţivani?

    [Răspunde]

  • vitalie, 10/02/2009 @ 21:56

    Radu, am presupus aşa gen de întrebări atunci când îmi scriam opiniile în notiţa de mai sus, aşa că am formulat cât mai clar: “…administrează pe beţivanii de la Uniunea Scriitorilor “.

    Deci, fii bun şi lasă deoparte tehnicile astea. ;-) Bun?

    Sunt din 2000 în regiunea Uniunii Scriitorilor. Până prin 2006 obişniuam să iau masa în cafeneaua de acolo şi cunosc multe detalii de acolo.

    OK, dacă să reformulăm altfel, poţi să spui vreo lucrare care ţi-a plăcut, făcută în ultimii 10-15 ani? Să-ţi apară înaintea ochilor fără publicitate plătită. Doar poate c-o recomandare de la cineva. S-o citeşti şi să-ţi placă?

    [Răspunde]

  • Radu, 11/02/2009 @ 01:25

    Salutare!
    Sustin 100% parerea lui Vitalie! Si eu am luat des masa cu el (si de unul singur)acolo, si seara daca intram la o bere la Uniunea Scriitorilor vedeam toata elita acolo, care stratea cu paharul de-a lungul serilor si chiar si ziua si tot asteptau sa le vina muza. Unii chiar au uitat ce asteapta, la altii a venit mai degraba sfarsitul (carierei si bunului simt). Asa ca nu e cazul sa raminem frustrati ca scriitorii nostri sunt betivani – eu vad o legatura stransa – poate si voi vedeti: la betie cu totii suntem artisti. Asa ni se pare!!, – da a doua zi vedem ca e cam fara “stil” ce am facut aseara. Solutia, : ca sa ti se para cu “stil ” si a doua zi, logic – trebuie sa te inbeti iar, asa vei ramine vesnic poet.
    In ceea ce priveste politicienii nu ma bag – nu i-am vazut – ei beau in locuri mai ascunse.
    Pa!

    [Răspunde]

  • Croitor Radu, 11/02/2009 @ 15:43

    Vitalie
    păi dacă nu mă greşesc .. şi Grigore Vieru tot făcea parte din Uniunea scriitorilor ?

    Dacă vorbim de lucrări , nu demult am citit cartea lui Nicolae Dabija – “În căutarea identităţii ” apărută în 2002 .. şi mi-a plăcut . Mi-a recomandat-o un prieten .. , deci nu toţi sunt beţivani , şi aşteaptă cu paharu în mînă să le vină inspiraţia ?

    [Răspunde]

  • vitalie, 11/02/2009 @ 23:58

    @Radu, noroc. De mu-u-lt n-ai mai intrat pe aici. Mă bucur să te aud, presupun că totul e bine. Când ne revedem numaidecât vom merge pe acolo ca să vedem dacă mai stau sau ba. s-a făcut reparaţie, am fost odată, la ziua lui Ruslan, iaca-i alt an deacum ;-)

    @Radu Croitor. Eu îţi înţelg puctul tău de vedere şi îl văd corect din unghiul tău. Numai că tu judeci despre US după personalitatea lui Grigore Vieru. Apropo – în timp de 6 ani de prezenţă aproape zilnică nu l-am văzut niciodata la US, excepţie doar una sou doua ceva şedinţe festive. Nu-ţi naşte asta ceva întrebări?

    Pe când eu raţionalizez după un grup de 12-15 inşi, care-şi zic de-ai artei, pe care-i vedeam zilnic în cafenea cu paharele sus. …am mai multe de zis la acest subiect şi la aşa tip de atitudine dar se cam lungeşte comentariul ;-)

    [Răspunde]

  • Radu, 12/02/2009 @ 01:11

    Noroc la toti!
    Vitalie , nu te supara dar stau cam prosc cu timpul liber acuma, sper ca in primavara se va limpezi un pic, asa ca pregateste subiecte fierbinti.
    Salutari lui Ruslan si la toti ai nostri.
    Radu Croitor, esti si tu binevenit la barul de la US cand ajungem cu Vitalie – ca sa te convingi singur – sper ca Vitalie nu e impotriva.
    Hai ca s-a terminat pauza, incepe cursul. PA!

    [Răspunde]

  • vitalie, 12/02/2009 @ 15:54

    u te supara dar stau cam prosc cu timpul liber acuma

    Radu, eu ma bucur! Daca n-ai timp liber inseamna ca esti ocupat. Cand esti ocupat – viata-i parca-i mai frumoasa ;-)

    [Răspunde]

  • Croitor Radu, 14/02/2009 @ 23:37

    hmm… chiar maţi intrigat cu barul ăsta :D … des trec pe la librăria aia de lîngă Uniunea Scriitorilor .. data viitore voi face şi un popas la acel bar poate îmi vine inspiraţia şi mă apuc de scris ceva :) .. numai să nu mă deprind cu paharul

    [Răspunde]

  • vitalie, 16/02/2009 @ 00:01

    @Radu Croitor, eu situatia la zi de acolo n-o cunosc. admit ca s-a mai schimbat cate ceva intre timp. ;-)

    [Răspunde]

  • Ψ-on, 28/03/2009 @ 15:26

    Atît autorul, cît şi comentatorii de mai sus, au presurat sare pe rana beţivanilor de la US. Voiam să vă întreb dacă mai e valabilă, pe picioruşul nostru de plăişor, noţiunea “mesianică” de scriitor?… :)
    Cred că devine tot mai banal calificativul de… scriitor. Ei bine, înţelegem prin scriitor un ins cu actele în regulă, care, dincolo de beţii, scoate la iveală, măcar o dată pe an, o carte de poeme, un roman, o piesă etc. Ok, dar ce facem cu New Wave, adică cu bloggerii, care sînt cu mult mai harnici decît cei din bufetul US, nu?! Nasc şi la Moldova bloggeri! :) Un blogger onest poate oricînd concura cu un scriitor. Cred că a te numi SCRIITOR e ceva depăşit în generaţia mea, generaţia DIGI. Acum, culmea, toţi sînt scriitori! Ne reuneşte calificativul de BLOGGERI.
    În sens tradiţional, scriitorul de azi, cu foarte puţine excepţii, nu mai e creDIBIL în faţa publicului. După momentul 1989, misiunea scriitorilor, treptat, a devenit tot mai superfluă. Am impresia că mulţi dintre scribii de azi joacă dizgraţiosul rol de idioţi (in)utili. Din cei peste 300 de oameni cu carnet de scriitor, sînt activi foarte puţini. În rest, nimic bun care să ne reprezinte.

    [Răspunde]

  • vitalie, 28/03/2009 @ 16:38

    au presurat sare pe rana beţivanilor de la US

    Ion, s-ar putea sa fie mai ceva decat rana – o gangrenă, provocata de niste bacili anaerobi si fotofobi foarte agresivi… (daca de vorbit in termeni mai medicali).

    Eu cred ca scriitorii buni isi vor avea loc in viata oamenilor. Online-ul îi bun, dar placerea de a citi o carte pe hartie nu dispare si nu se schimba.

    [Răspunde]

  • Ψ-on, 29/03/2009 @ 13:28

    “Online-ul îi bun, dar plăcerea de a citi o carte pe hîrtie nu dispare şi nu se schimbă.”

    ABSOLUT DE ACORD! Păcat numai că azi sînt mai mulţi scriptori, oameni cu pretenţii de scriitor, decît cititori adevăraţi. :(

    [Răspunde]

Spune!