Igor Dodon. Va avea cuvânt greu de spus pe aici
Au rămas multe întebări nediscutate la offline-ul, reuşit, cu Igor Dodon, din noiembrie 2009. Se discutase că se va mai organiza unul pentru a răspunde la întrebările neclarficate atunci şi din lipsă de timp.
Ce s-a vorbit – se poate privi în cele 110+ minute. Nu trec aici în revistă întebările şi răspunsurile, cine-i interesat – să se uite.
Mă opresc la impresii şi gânduri.
Din start nu găseam răspuns la două întrebări: “de ce” şi “de ce aşa”.
Ca pe parcurs să mă conving de faptul că, necătând la lipsa timpului, nu-i displace să fie în compania unui contingent destul de informat şi şcolit şi care deja este formator de opinie. Contingent tânar ca vârstă, care este în creştere de potenţial şi mâine va fi la alte nivele, decizionale. Adică doua în una – o seară plăcută şi o investiţie de viitor cu faţa la tineret. Asta mi-a părut că este răspunsul la “de ce”.
Apropo despre investiţie – presupun că nota de plată a fost un pic fierbinte, dar pornind de la raţionamentul că a decis să refuze o ofertă de la Sberbank-ul rusesc cu un salariu de cel puţin 4 zerouri, cred că nota dată nu i-a debalansat tare bugetul
A plăcut anume acest “refuz” de a pleca la un loc călduţ şi decizia de a fi aici. Asta vorbeşte multe de intenţiile şi năzuinţele lui de viitor, care sunt înfipte aici, în Moldova. Seamănă a fi un luptător şi un luptător nu din tagma celor depăşiţi, cărora le place să se ridice în sus pe contul coatelor, scâncelilor, or amăgelilor. Dar din categoria politicenilor din generaţia nouă, unde intelectul şi fair-play-ul se pune arbitru.
Igor Dodon joacă destul de deschis şi, atât cât îi permite situaţia şi chiar mai mult decât îi permite – e sincer. Dorea să emită nişte mesaje, care au şi fost spuse. Spre aie şi spre pcrm. Şi care au fost destul de bine închegate, formulate şi prezentate. Sper că şi-au atins ţinta. Apropo aceasta şi mi-a părut că este răspunsul la întrebarea “de ce aşa”. Altfel cred că tot se poate şi se face, dar aşa e mai interesant şi, posibil, mai efectiv.
Punând cap la cap actorii scenei şi evoluţiile din ultimul timp al nivelului şi stilului politicii md, cred că Igor Dodon deja are, dar, mai important, că va avea un cuvânt greu de spus pe aici în viitorul apropiat.
P.S. A spus că-şi deschide blog. Îi ofer hosting gratuit
anticipate? EU NU VOTEZ sau off-line reuşit cu Igor DodonAseară, 4 noiembrie 2009, am fost la o întâlnire off-line...
De ce nu plec, de ce mai stau aici?N-are importanta unde te afli din punct de vedere geografic...
Pân` aici a mers ostaşul or ghici cine-s bandiţi?10 milioane de Euro. Oare ce procent reprezinta aceasta cifr?...
socolenco, February 2, 2010 @ 4:19 am
Vitalie, la inceput nu intelegeam de ce ai pus in poza asta pe margine bucatile de carne, muschii, credeam ca vrei sa-i amintesti lui Dodon ca a fost implicat in schemele de monopolizare a pietei de carne. De fapt, acele bucati de carne sunt banturile rosii, dar au iesit foarte carnogenic in poza. In privinta cuvintului greu pot sa spun ca daca se va stabili ca a fost implicat in anumite scheme de monopolizare va trebui sa puna cruce pe cariera de politician.
[Răspunde]
vitalie, February 2, 2010 @ 9:39 am
@Ion,
special am lăsat link la imaginea mărită ca să se înţeleagă mai clar.
vezi că vezi ceea ce vrei să vezi?
Acum despre anumite implicări.
1. Chiar nu vezi cum are loc desfăşurarea ghemului în ultimele 6 luni de zile? Cu aşa viteză se va răspunde la întrebări cam pe timpurile strănepoţilor noştri, numai că pe ei nu-i va mai interesa asta.
2. Despre cruce pe cariera de politician, nu este o paralelă dar, – ian cată Belrusconi ce cruce a pus cu toate scandalurile lui. Pe urmă, oamenii la care mintea lucrează fac chestiile foarte subtil, aşa ca să nu bată lumina lanternelor înspre ei.
Tu ai siguranţă acum că, să spunem aşa – de-o pildă, un vice-preşedinte actual de parlament nu ia receptorul în mână ca să se implice în scheme mult mai grosolane şi mai interesante? …
[Răspunde]
v, February 2, 2010 @ 3:52 pm
uau atat de putin si gata te-a castigat mr dondonel . cre ca aia din america de fac lobby pe langa stapani sunt invidiosi .
nimic despre . de unde are dondonel bani ?
ce dracu sa mai faca ca a fost in functii de varf al al apartului de stat .
cum se face ca marii ,, capitalisti ” sunt la ,, comunisti ” ?
..as putea sa continui da mi-e sila .
[Răspunde]
vitalie, February 2, 2010 @ 3:56 pm
@v, de unde are bani?
[Răspunde]
v, February 2, 2010 @ 8:00 pm
la functiile pe care le-a ocupat si remuneratiile ce le-a avut ( nu cred ca era platit cu ,, 4 zerouri pe luna ” in eur sau usd ) sa poata sa fie asa boem cu ,, formatorii de opinie ” cu siguranta nu din salariu .
probabil are un simt dezvoltat al afacerilor si a reinvestit profitul in afaceri foarte profitabile( ce nu are nici cea mai mica legatura cu statul ) dar noi astia ce respecatam legile lor si platim taxe sa aiba ei ce imparti nu intelgem noi cum e treaba cu ,, oamenii de succes “
[Răspunde]
vitalie, February 2, 2010 @ 9:49 pm
@v,
1. ca să înţeleg: ce te deranjează la el? banii, pcrm-ul, altceva?
2. nu-s afiliat politic, cea mai bună caracteristică a viziunilor mele – antipolitic. reieşind din asta mă poziţionez pe o redare a situaţiilor fără stereotipuri impuse din exterior.
de regulă scriu aici ceva despre cineva din politică de rău. dar dacă e scris ceva de bine – atunci numai după ce-am cunoscut omul
offtopic (oare): cum îl priveşti pe Igor Boţan?
[Răspunde]
v, February 3, 2010 @ 10:43 am
1.ca sa intelegi
judec oamenii ( sau incerc ) dupa fapte . abureala ma lasa rece .
nu ma deranjeaza banii unui om ci modul cum ia obtinut .
pcrm , agrarienii si restu politicienilor pe care cu mare responsabilitate si judecata i-au ,, ales ” oamenii au adus rm in stadiul de cea mai saraca tara a europei . este catalogata tara din lumea a treia ( dureros ) . deci toti imi sunt gretosi si mai mult mi-e scarba de ei . dar mai ales pcrm .
2.daca nu esti afiliat politic avand in vedere situatia din tara la care si dondonel a contribuit prin ,, profesionalismul ” sau si alte blablabla trebuia sa fi muuuult mai ,, rau ” ca aveai si motive . in schimb ,, formatorii de opinie ” su fost de gasca ca sa zic asa cu domnul dondon .
parerea mea ( si e posibil sa gresesc ) e ca te lasi prea usor pacalit de amabilitatile si alte alea a unui om care dupa fapte e ….
ps: normal ca omu a refuzat job-uri de 4 zerouri ca sistemul : militie , procurori , judecatori , securisti , armata …e acelasi . nu s-a schimbat nimic ( desi au venit altii ).
puterea executiva , legislativa si judecatoreasca ( separatia puterilor e doar pe hartie ) e mai tare ca orice salariu de la o firma privata .
omu stie ce vrea . si nu are idei proaste . e bun pentru el si familia lui .
[Răspunde]
vitalie, February 3, 2010 @ 11:40 am
@v,
îmi place, eu tot menţin acest punct de pornire:
Numai că înainte de asta se creează impresia că tu ai nevoie să-i împarţi în buni/răi, ai_noştri/nu_ai_noştri. Altfel nu-ţi ies raţionamentele.
Afirmaţia că va avea un cuvânt greu de spus rămâne în picioare, calităţiile şi prestanţa lui ţinând de gusturile şi preferinţele fiecăruia.
[Răspunde]
v, February 3, 2010 @ 12:56 pm
mda. eu ii judec dupa intersele mele .din punctul asta de vedere ( al intersului meu ) as vrea sa avem procurori alesi ( pe termen de maxim 3 ani ) sa fim judecati de alti cetateni ( jurati ) si as vrea ca ,, prostimea ” sa-si dea singura actele normative pe care tot ea va trebui sa le respecte .accept si imi asum riscurile ce provin din acest tip de organizare sociala .
si acum in tara unde ma aflu , interesul meu ( si ca mine sunt majoritatea ) e calcat in picioare non-stop de ,, alesii ” care o data la 4 ani se dau de ceasul mortii sa te convinga ca ei sunt ,, solutia “.si iar ne luam teapa si iar…
posibil sa ai dreptate dar dupa mintea mea el , la fel ca si restul celor ce au fost si nu au confirmat ar trebui penalizati . altfel nu vad cum se poate progresa .
[Răspunde]
vitalie, February 3, 2010 @ 10:39 pm
v, ok. dar în aşa caz eşti conştient că nu rămâne nimeni? ce fel de progres poate fi în aşa caz?
[Răspunde]
v, February 4, 2010 @ 11:35 am
vitalie nu cred ca a ramas rm fara oameni capabili ( la o populatie de aproape 4 milioane ).
[Răspunde]