Iaca vine şi primăvara.  Se vede pe secţia de traumatologie de la urgenţă, depopulată în ultima săptămână.

Se vede pe drumurile care s-au uscat. Şi-au arătat starea adevărată a lor.

Se vede pe bobocii de ghiocei care s-au iţit în grădina unei mătuşi de-a mele. Văzuţi cu ochii proprii 3 zile-n urmă.

Se vede pe ochii fetişcanelor, mademoiselle şi madame, din oraş. Se citeşte cum îşi măsoară acasă odăjdiile de primăvară, chitindu-se pentru momentul potrivit. Şi-şi cam muşcă buzele, suduind oglinda, amintindu-şi de bronzul de asta vară rămas doar în memoria lor, observând nişte semne incipiente de celulită cu nişte vene din fosele poplitee mai dilatate decât şi-ar dori.

Se pregătesc toate să iasă întro zi X, ca după un semnal secret, cu sâni la care-s ascunse numa sfârcurile-n decoltee. Să iasă ameninţăndu-ne sănătatea, maşinile, capacitatea de muncă. Cu decoltee şi cu picioarele albe care se opresc în nişte fustiţe convenţionale. Să iasă cu priviri care la unele caută atenţie, la altele – aprecierea: “aşa-i că-s mai mândră ca cea de alături”? Or priviri goale.

Se vede şi după gripa care a poposit şi pe la mine-n casă şi ne ţine-ntro horă de-o săptămână, mai ales pe cel mai mic cu record de 40,1°C.

…A fost o iarnă foarte grea. Nu ţin minte pân acum să fi fost aşa vreo iarnă. Grea din multe puncte de vedere. De asta primăvara-i tare dorită.

Apu’ la cei necăsătoriţi, posesorii cromozomul Y, îmi rămâne să le spun – pregătiţi-vă să vă bucuraţi de aburii primăverii, că nu-ntodeauna va fi aşa.

Iar la cei căsătoriţi care au mucoşi ce le cer înpoi investiţiile primite în copilărie – gripa trece, imunităţile rămân. Şi-n general – bucuriile de la frumuseţile naturii îs veşnice şi nu-s legate de statusul familiar. Şi-i bine a le trăi în fiecare primăvară