-Căt turnăm? -Bine. (Toarnă, prostule)

Nu ştiu cum alţii, da eu am notat ceva interesant legat de alimentarea cu benzină.

Acum un an-o jumătate de an turnam 30 de litri, mergeam 500km înafara oraşului şi mă alimentam exact la datele indicatorului de combustibil de înainte de a mă alimenta. Azi cu 30 de litri merg 420-440km. Maşina este în regulă, starea tehnică e la fel ca înainte.

Ca un bun şi devotat cetăţean spun că asta se datorează căldurii de afara care face ca benzina să se dilate cu 10-15%. Că aşa am învăţat la fizică, nu? Substanţele la căldură se dilată, da la frig – invers. Numai că, din câte mai ţin eu minte, numai aerul/gazele se dilată cam cu 1% la fiecare grad Celsius, lichidele stau de mii de ori mai rău la acest capitol.

Mi-ar plăcea să văd, în acest context, rapoartele de verificare ale staţiilor PECO de la Institutul de Stat de Standardizare şi metrologie http://www.standard.md ale aparatelor care toarnă benzina în bacul meu. Că, de exemplu, apă-canal îmi poposesc la intervale clare de timp şi verifică indicaţiile contoarelor din apartamente cu cele din bloc, compară, fac concluzii şi iau măsuri.

  1. Trebuie şi dacă trebuie – de câte ori întrun interval de timp ISSM verifică aparatele staţiilor PECO?
  2. Cum se verifică?
  3. Cine verifică? (persoana)
  4. Ce se depistează.

Tot în context.

Cum, ce venituri pot avea aşa densitate de staţii PECO de la noi care o întrece pe cea din România şi Ukraina de circa 10 ori? Cât combustibil consumă în mediu un cetăţean al RM, unul al României/Ukrainei şi care-i numărul staţiilor pe cap de locuitor la ei şi la noi?

Cum se explică că atunci când intri în oficiul staţiilor de alimentare mâna caserului brusc apasă butonul de tipărire al aparatului de casă, când bonul de casă trebuie să fie ieşit automat? Sau caută înfrigurat bonul de casă în …lada de gunoi?

Nu-ţi zic la staţiile căror companii mă alimentez că ai să spui că particip la show-ul “jios mafia” care chiar nu mă interesează deloc. (Adică mă interesează foarte mult subiectul dat, dar nu aşa cum se face acest show)

0

 

Texte asemănătoare:
De-ale Chişinăului. De bine - Azi am mers mai multişor prin Chişinău. Trebuie să recunosc,...
Huidu este. Bine -  După încercarea, nereuşită, de a rupe cu capul un...
Moldova. Branding or rebranding, or, mai bine, simplă info - În timpul off-ului de ieri cu Filat s-a născut următoarea...

 

2 comentarii, opinii şi altceva.

  • nicu, 13/08/2010 @ 22:43

    o! taman cam la asta mă gândeam dăunăzi…

    [Răspunde]

  • vitalie, 17/08/2010 @ 09:40

    mă găndesc să-mi cau un vas de 30L şi să încerc să mă apăr singur ;-)

    [Răspunde]

Spune!