La Dumnezeu a venit o femeie. Îi murise copilul. Femeia plângea, striga. Nu mai putea avea copii, iar unicul ei copil murise. Murise toata dragostea şi străduinţa ei. Dumnezeu i-a spus:

- Am să te ajut dacă te duci îm oraş şi-mi aduci câteva boabe de grâu dintro familie unde n-a murit nimeni.

Femeia a plecat în oraş şi a mers din casă-n casă. Pretutindeni pe unde a bătut ea, oamenii îi ziceau:

- Noi îţi dăm boabe câte ai să doreşti, dar condiţia nu va îndeplinită. În casa noastră au murit oameni.

Şi aşa îi ziceau femeii iară şi iară, la fiecare casă. Dar femeea tot spera: “Poate este pe undeva vreo casă care nu cunoaşte moartea”. Şi tot mergea mai departe, la altă casă.

Iar seara a fost vizitată de un gând care a limpezit-o. Moartea este o parte a vieţii. Este reversul vieţii şi se întâmlă permanent. Moartea nu este o nenorocire personală care i se intâmplase numai acestei femei.

Ca acest gând s-a întors această femeie la Dumnezeu. El a întrebat-o:

- Ei, unde-s boabele de grâu?

Femeia a zâmbit chinută, s-a lăsat la picioarele Lui şi a rugat:

- Nu Te rog să-mi întorci fiul, fiindcă chiar daca asta ar fi posibil, el va trebui să moară din nou. Ajută-mă să găsesc Ceea ce nu va muri niciodată.

---

Grigore Vieru a murit astă noapte. (18.01.2009)

---

Puişorii

- Pui golaşi cum staţi în cuiburi
Fără plăpumioare?
- Ne-nvelim cu ale mamei
Calde aripioare.

- Dar când mama nu-i acasă
Şi ploiţa cerne?
- Ne-nvelim atunci cu frunza
Ramurii materne

- Daca n-o să vină mama
Şi-o să cadă frunza?
- Cum sa nu mai vină mama?
- Cum sa cadă frunza?