Monstruleţii şi monştrii maturi
Au copii eştea mici o calitate când ei, cu sânge rece, te scot din toate apele tăle şi te pun să arăţi în faţa lor cu nişte calităţi pe care tot te amăgeşti şi tot crezi că nu le ai.
Cei care trăiesc cu poveştile doar despre inocenţa şi fumuseţea copiilor li se permite să nu fie de acord. Da, copiii-s ceva foarte frumos în viaţa omului, dar mai au şi alte laturi ale existenţei lor. Pe care le trăiesc şi le simt doar cei care au copii şi care trăiesc atât aspectele frumoase şi plăcute dar şi pe cele mai puţin plăcute.
…L-am chişcat azi pe cel mic că deacum nu mai ştiam ce să fac cu reacţiile-ţipete ale lui ce durau o jumate do oră ca răspuns la orice mişcare care apărea în jur. Nu că regret că l-am pişcat, se întâmplă rar, nici degete nu-mi trebuie să le număr. De alta îmi pare rău şi mă pune pe gânduri. Că nu ştiu ce să fac şi cum de acţionat în aşa stări care blochează tot ce, vrei-nu-vrei, este necesar(?) de făcut în acel moment.
Copiii mici pe lângă toată frumuseţea lor şi a vieţii lor îs şi niştre monstruleţi mici pentru maturi. Îşi trăiesc viaţa întrun fel aparte, greu de înţeles pentru un, din punctul lor de vedere, matur necioplit şi mutilat.
Da poate că aşa şi este – maturii chiar îs neciopliţi şi mutilaţi la suflet şi la minte. Şi vine un moment când copilul se satură să mai încerce să le arăte greşelile. Şi încep a ţipa ca să atragă atenţia monştrilor eştea maturi.
Categorie: ...Fără categorie |
Loading ...
Artur, 21/01/2010 @ 10:12
Eu sunt cel mai mare in familie si oleaca te inteleg. Deja pot sa spun ca am oleaca de practica si uneori am observat ca parintii nu reactioneaza corect in multe cazuri, sper sa nu repet unele greseli. In orice caz, in ceea ce tine de copii mult, foarte mult depinde de mama.
[Răspunde]
kirpi4, 21/01/2010 @ 10:31
Citisem undeva despre agresivitatea copilor la vârtsa de 3-5 ani. Se zice că în această vârstă ei întrec agresivitatea chiar şi a maturilor, evident în limita posibilităţilor de manifestare.
[Răspunde]
kirpi4, 21/01/2010 @ 10:32
ah, da… varsta am zis-o cu aproximatie, nu tin minte exact despre ce limite era vorba…
[Răspunde]
vitalie, 21/01/2010 @ 11:01
@Artur,
aşa este, mama e pentru ei punctul de pornire şi orientare. dar există nuanţe care hotărăsc multe. chiar şi observaţiile anterioare asupra interacţiunii copiilor şi părinţilor, chiar şi cunoştinţele profunde sunt “călcate în picioare” şi nu ajută deloc în aşa momente. Poţi să încerci zeci de metode, ţi le blochează ca un artist şi-i în krâlă de toate sofismele şi variantele care le încerci
[Răspunde]
vitalie, 21/01/2010 @ 11:06
@kirpi4,
Aşa că, Dinu, să fii pregătit de înainte de asta, în aşa momente se dovedeşte că şi eu n-am fost pregătit tare, chiar dacă citeam, mă interesam, căutam şi caut explicaţii. Aici cunoştinţele au rol, dar mai mic decât ne-ar plăcea să fie.
chiar e domeniul unde cititul şi practica nu are nici o legătură
[Răspunde]
kirpi4, 21/01/2010 @ 11:09
Mda, nici nu ma pun cu practica:) Urmează sa aflu singur:)
[Răspunde]
Niutka, 21/01/2010 @ 15:33
Salut! Eu în calitate de mamă aş sugera tăticilor să aibă cât mai multă răbdare. Cu asta faci multe, tre să fii liniştit şi calm, tre să te pui în mintea copilului, să vezi ce vrea, de ce e interesat, să-l ajuţi. Nu să-ţi sară ţandăra, că dacă te comporţi urât cu copilul, mai apoi primeşti aceeaşi reacţie, chiar dacă tu nu ai constatat că te-ai răstit la el, sau ai ridicat degetul(palma); chestia este că poate nu ţii minte când ai făcut-o, însă fii sigur că el ţine minte toate detaliile!!!
[Răspunde]
vitalie, 21/01/2010 @ 15:54
Nu numai am râs.
[Răspunde]
socolenco, 21/01/2010 @ 20:59
Se spune ca toti raman copii in suflet; risc sa spun ca poate uneori si parintii se comporta copilareste cu copiii
[Răspunde]
vitalie, 22/01/2010 @ 11:34
@Niutka,
ce faci în momentele când:
- depui toată răbdarea,
- toată liniştea,
- tot calmul,
dar copilul nu vrea nimic. El pur şi simplu îşi manifestă o încercare a realităţii prin ţipete de răsună valea timp de o oră?
[Răspunde]
Nata, 26/01/2010 @ 01:22
“ce faci în momentele când:
- depui toată răbdarea,
- toată liniştea,
- tot calmul,”
Sau il trimit la el in odaie si nu iese pana nu se calmeaza sau nu ii atragi atentie. Daca nu are spectatori, se linisteste singur. Plus, tie rabdare
Ei ne incearca limitele oricum.
[Răspunde]
vitalie, 26/01/2010 @ 11:03
Nata ce faci în momentele când trebuie să pleci şi calmarea spiritelor nu are loc timp de 30, 45 minute? Timpul trece, întârzii, lumea aşteaptă…
[Răspunde]
Nata, 26/01/2010 @ 14:13
Crizele de obicei au motiv. Supraoboseala, nesomn, foame etc. Daca motiv nu era, verifica daca nu se exagereaza cu intratul in cornite
DEsigur, copii sunt diferiti. Si poate ce merge la noi, la voi nu 
Cu frica nu se prea rezolva multe. DEcat la moment. Eu prefer sa intarzii 10 min dar sa gasesc cauza. Cine are copii, te intelege, cine nu, e problema lui
[Răspunde]
vitalie, 26/01/2010 @ 16:33
@Nata,
Eu-s anume pentru modul descris de tine. Dar nu cred în ruptul capului că nu apar şi la alţi părinţi situaţii descrise mai sus. Şi atunci cum se procedează?
[Răspunde]
kirpi4, 27/01/2010 @ 09:31
unu la tema:)
http://www.youtube.com/watch?v=1khDhKsV8Zo
[Răspunde]