pleacă “ai noştri”? vin “ai noştri”? Noi, cum rămânem?

MuşteleSe cam clatină pământul sub picioarele AIE? Asta nu-i o noutate, el din start nu era tare stabil.

Aş spune că mă miră altceva, dar de fapt nu mă mai miră, am ajuns deja la vârsta când cunosc destul de bine oamenii noştri. Şi, ca acum 20 de ani, îmi trezeşte mari întrebări haosul din capul oamenilor din Moldova. În momentele mai grele oamenii noştri se unesc, încep a face paşi comuni. Apoi le dispare entusiasmul, uită unde s-au pornit, sunt influenţaţi uşor.

Oamenii noştri, acum, când se clatină pământul sub picioarele AIE, se prind ca nişte musculiţe naive în lenta lipicioasă a unor “politicieni” cărora dacă le spui răsuflaţi – le acorzi nişte laude nemeritate. Cum să susţii nişte vechituri care acordă calificativul de “nişte râsuri” unor colegi de-ai lor? Vrei crede, vrei nu, dar intuiţia îmi spune clar – ultimul lucru pe care-l urmăresc aceste vechituri politice este “Apărarea Democraţiei şi a Constituţiei”. Nu primul.

Acum această bucată de pământ are o şansă de a face un pas ordinar înapoi. Am trăit pasul acesta şi prin `93, apoi prin `99. Tu cum vrei. Eu nu mai vreau să re-trăiesc aceşti paşi.

Am spus din 2009 – această AIE este o adunătură de tranziţie. Ea trebuie tolerată, relativ tolerată, apostrofată la orice greşeală sau când este inadecvată. Dar schimbarea AIE pe nişte momâi politice (iar îi laud) este o mare greşeală. Iar re-aducerea la guvernare prin vot democratic a pcrm-ului va fi o greşeală fatală a oamenilor noştri.

Acum Moldova are nevoie de 2-3 ani fără pcrm, fără alte momâi politice învechite, mincinoase şi escroace, care atunci când nu mai erau la treucă, au demonstrat cum pot lăsa familiile tinere fără apartamentele pe care le-au plătit. Care au arătat că pot vinde întro singură noapte Basarabia cu tot cu crucea pe care-i dusă, apoi face mitinguri cu şezut în chirostrii în jurul Parlamentului şi cerând găsirea urgentă a Ei. Şi ceilalţi din compania dată care tot nu ştiu cum, dar clar se leagă  cu `93, cu `99, cu altceva.

Are Moldova acum nevoie de un 2-3 ani. Pentru a se termina formarea unui Popescu, unui Chirtoacă, unui Eşanu, unui Ciubotaru, unui Plugaru adevărat, altui Roşca etc. Oameni care să nu vrea să vină la administrarea statului numai ca la treucă.

Acum am o mare dorinţă – ca omul nostru să nu se prindă la promisiunea de miere ca muştele din imagine, ca omul să se uite şi înapoi pentru a vedea ce are el înainte, ca omul acum să gândească cel mai clar. Să gândească cum a fost, ce are azi, ce câştigă şi ce pierde mâine dacă face sau dacă nu face ceva.

Pentru că atunci când ţi se încep a ridica ai tăi copii – nu mai vrei să te mai joci cu soarta comună şi te doare chiar şi când alţii se joacă de-a ţara-n bunghi. Fiindcă Ea-i a tuturor şi fiecare-i responsabil încotro o îndreaptă.

0

 

Texte asemănătoare:
Pleacă Tarlev: Гуд бай, мой мaльчик, Гуд бай, мой миленький - Ştirea m-a lovit azi drept în inimă. Subit şi cu...
Ai noştri ca brazii - Tudor Darie are o problemă cu ciondănenile curvelor politicienilor noştri...
bătrânii noştri -  Un moşuleţ de peste 70 de ani a venit...

 

o opinie

  • asd, 27/01/2012 @ 08:55

    Mai Vitalie, lumea noastra se uneste numai la free speech. Cand vine momentul de a intelege ca familia nu o hranesti urcand pe tabureta din bucatarie si strigand lozinci, atunci si vine mintea la cap.

    [Răspunde]

Spune!