Azi la o emisiune de la www.antenac.md* au fost artişti mari. Şi din grupa mică şi mijlocie. Mai mulţi. Şi discutau ei acolo multe şi mărunte.

Artiştii ni se jeluiau că ei muncesc din greu, depun efort de doamne fereşte. Adresau şi complimente în eter pentru dúşmanii care nu le împărtăşeau viziunile lor. Mai că nu-mi venea s-o rup de fugă să le pup tălpile din cauza emoţiilor ce mi le stârnea conştientizarea efortului lor măreţ. Numai un sentiment de vină paralizantă faţă de dânşii nu mă lăsa s-o iau de fugă şi să mă topesc în căldura emanată.

…Apu iaca ce văd eu.

I. Nu lucrează mai mult artiştii, mai ales cei de azi. Cel mai mult la noi lucrează omul de la ţară. În special femeile de vârsta 30+. Lucrează impuse de situaţiile create inclusiv şi de bărbaţii lor beţivani or deacum alcoolici (de ce s-au făcut aşa e întrebare din alt capitol al aceleeaşi opere). Şi n-au nici o bucurie în viaţă, nici o speranţă, dar au multe lacrimi şi multă suferinţă…

…Mi-o venit una, artsta, la o nuntă, vreun an în urmă. Nu-i mergea discul ca lumea şi a zdrobit aşa o cântare că mă dureau palmele de atâtea apluze. …Se mai jăluia şi că are 4 nunţi în seara ceea.

II. Ceea ce-i spus mai sus înseamnă că nu numai trebuie de scos pălăria în faţa muncii omului de la ţară doar în faţa microfonului dar că trebuie de plecat şi capul în faţa bunătăţii, simpleţei, dinţilor cariaţi încleştaţi întru înfruntarea situaţiei în care-i pus.

Exemplu clasic. Un sat, 100 de oameni trebuie să ridice sapa pe umăr la 4 dimineaţa. Să meargă pe jos 5-6 km pân la pământul lor. Cei din vale se ridică în deal, cei din deal coboară valea. Se întâlnesc, se salută, schimbă o vorbă din mers. Ajung deacum semiobosiţi şi toţi o sută, lucrând din greu o zi întreagă, fac cu sapa tot acel lucru pe care un tractor şi 2-3 oameni l-ar face în 4-5 ore.

Şi aceşti oameni obosiţi ajung seara acasă. După ce-şi mustrează pân la sudalme copiii, după ce termină de hrănit orătăniile din jurul casei pornesc radioul sau TV-ul. Îşi pun picioarele întrun lighean cu apă, ascultă şi privesc tăcuţi. Şi …primesc nişte fiţe cu aere care îi învaţă “frumosul” copiat de undeva,  îi stimulează să vadă mai “vesel” ziua de mâine, îl face să creadă că şi el poate multe, trebuie numai să încerce şi să nu se teamă. Învaţă artişti şi artiste care strâmbă din nas la adresa “inculturii” lui, care-şi varsă fierea când aud cum ei vorbesc şi dacă mai încearcă să atenteze la piaţa lor desfacere – îi “bagă-n asfalt”.

Iar omul stă cu picioarele în lighean, se uită la cerul cu stele şi se gândeşte. Dacă îi va ajunge bani de la vânzarea popuşoiului crescut cu sapa o primăvară şi o vară pe cele două hectare pentru 400 euro? 400 ca să vină şi să cînte. O jumate de oră. Că la toamnă-i nunta la feciorul mai mare şi el i-a zis că acum e moda să fie invitat un star…

Şi starul vine, pune discul. La urmă se uită pe plicul pe care scrie “pentru …” , strâmbă din nas şi zice la tamada: “uite, blea, ţărani! Nici nu mă pot scri ca lumea”.

* – la momentul actual un site de tip “rahat colorat”, printre altele fie spus.