Grecia în proteste violente. Euro în cădere

Azi şi grecii şi-au ieşit din ţâţâni şi s-au apucat de ars ce le iese în cale în timpul manifestaţiei naţionale împotriva măsurilor anticriză. Associated Press zice că sunt 3 morţi în manifestaţiile din Atena.

YouTube Preview Image

Mânia protestatarilor este orientată înspre sistemul bancar. Vreo 60 de protestatari au încercat să răzbată spre Parlamentul grec. Iaca nu pot să cred că toată situaţia asta de criză a apărut din senin, fără ca oficialii să se screamă şi să fure îndeajuns.

În paralel, pe la brokerii FOREX, perechea Euro/$ dolar s-a apropiat de 1,28 şi pierde în numai 2 zile >3%.  Cred că situaţia critică şi evenimentele din Greciasunt doar un catalizator. Lucrurile încă urmează să evolueze negativ pentru UE şi, în special, pentru Euro.

Apropo – şi aici au apărut băieţii mascaţi. www.cbc.ca mi-a împrumutat imaginea.

0

 

Texte asemănătoare:
BNM susţine EURo? - Nu-s economist, pun continuarea textului de ieri despre Grecia şi...
EURO 2008. Romania - Echipa Romaniei a murdarit pantalonii la vederea rezultatelor tragerii la...
Un trader s-a jucat cu 4,9 miliarde de Euro - Presedintele Bancii Franceze Societe Generale Daniel Bouton si-a inaintat cererea...

 

13 comentarii, opinii şi altceva.

  • Larry Livingstone, 05/05/2010 @ 17:14

    Mania-i orientata inspre administratia de la Atena…
    Bancile nu prea au treaba cu asta…

    Cam devreme sa inmormantam valuta unica…

    [Răspunde]

    vitalie Reply:

    @Larry Livingstone,

    Cam devreme sa inmormantam valuta unica…

    da nu trebuie de îngropat, asta-i catastrofă. numai să se afle la locul său. 0,9-1,1 e normal pentru mine. visez de fapt ;-)

    [Răspunde]

    Larry Livingstone Reply:

    Catastrofa pentru cine si de ce , daca ati putea sa explicati va rog ?

    [Răspunde]

    vitalie Reply:

    @Larry Livingstone,
    adica îmi face profesorul examen…dacă n-ai şti mătăluţă asta… ;-)

    un dezechilibru de plăţi generat de o cădere ar încorda rău economia globuleţului ista al nostru. dar nu mortal. catastrofal ar fi pentru sistemul economic şi politic al birocratizatei UE.

    spuneţi, vă rog, care-i cota de utilizare/comercializare a producţiei fabricate în UE pe loc şi exportată. şi care-i cota produselor importate? că eu nu ştiu. Dar asta ar da o direcţie a răspunsului, nu?

    [Răspunde]

    Larry Livingstone Reply:

    Nici gand de examen, cu atat mai mult ca studiile mele se limiteaza la 12 clase de liceu…

    Problema EU/EMU/euro este una de incredere , da nu de solvabilitate…

    Si ce ati avut in vedere cand ati mentionat balanta comerciala ?

    [Răspunde]

    vitalie Reply:

    @Larry Livingstone,

    tu asta serios la persoana II-a plural te adresezi? …eu crezusem că glumeşti.

    “Trade balance” epp.eurostat.ec.europa.eu. Eu aşa le înţeleg: exporturile-importurile. dar aici trebuie de analizat structura importurilor şi a exporturilor, dar nu-mi arde acum.

    [Răspunde]

    Larry Livingstone Reply:

    OK…

    Case closed.

    [Răspunde]

  • dumitru, 05/05/2010 @ 18:10

    cei mascaţi sau angajat şi în grecia să ardă parlamentul şi preşedenţia. dacă vor fi plătiţi mai bine vor reuşi să dea foc şi guvernului, dar asta depinde direct de sponsori ;)

    [Răspunde]

    Larry Livingstone Reply:

    Asta-i şel mai di rîs…

    Sponsorii сами себя заказали…

    [Răspunde]

    vitalie Reply:

    @dumitru,
    da eu remarc сât de uşor este de a vorbi despre chestiile astea când se întâmplă la vecini şi cât de greu este de a le trăi când se întâmplă la noi.

    [Răspunde]

    dumitru Reply:

    @vitalie, mai aproape dinţii ca părinţii ;)

    [Răspunde]

  • z, 05/05/2010 @ 18:53

    sa inteleg ca nu ( mai ) sunt de vina evreii , masonii..etc. :) . da bancherii au profitat . intotodeauna fac asa 9 si mie imi sunt antipatici ) . iau bani de la niste deponenti ( persoane care se incred prea mult in oameni ) si isi iau comisionul , dobanda etc . daca banii nu mai sunt recuperati …cui ii pasa . nu sunt banii lor . daca dobandza e ucigatoare . cui ii pasa nu ei o vor plati . DAR nu sunt ei de vina de prostia unei tari intregi.
    parerea mea personala e ca grecii trebui pusi sa decida ( asa democratic ) dupa o dezbatere serioasa ( 2 saptamani sa zicem ) . daca sau nu sa aiba deficit ( daca NU atunci ce anume si cat sa taie ) . daca sau nu sa plateasca datoria ( pe care DA , ai dreptate multa din ea se afla sub forma de averi ale unor politicieni , birocrati si ,,oameni de afaceri ‘ ce au facut afaceri cu taxe si impozite aka statul ). sa decida ei si sa nu mai dea vina pe altii ( recte germania ) pentru rahatu facut de ei si politicienii lor .
    trebui sa fie lasati sa inteleaga si ei ca viata NU e un pomana continua . NU produci nimic , nu ai nimic de vandut ( ai vandut tot deja ) da traiesti bine . ai gresit , platesti . esti prost , platesti . ai trait pe datorie si banii luati de tine nu produc alti bani , platesti.
    ps; oricum proiectu asta cu comisari , directive , cote de productie adica bolsevism e mult prea daunator pentru cetatenii ce traiesc aici ( continetul europa ) . libera circulatie a persoanelor ( inclusiv ca forat de munca ) , ideiilor , marfurilor e aur curat ( shengen ). dar s-a ajuns prea departe cu urss-ul asta . depinde cand se vor plictisi francezii de el ca vad ca se tem de ceva si nu vor sa renunte la forma actuala a m.UE . treba lor lumea se misca inainte si fara ei .
    pps:ce regreta grecii acum ca nu sunt usa sa aiba datoria denominata in hartii de-ale lor . ar fi simplu . ar tipari ..si ia nene :) hartie igienica ( fiat currency )

    [Răspunde]

  • Alex, 06/05/2010 @ 11:12

    asta temporar, peste o sapt. 2 euro va creshte (cred eu) :)

    [Răspunde]

Spune!