de Sfântul Ilie. A 60-a aniversare…

Am băieţi, am şi eu un tată, dar…

…aceste cuvinte fiecare le trăieşte şi le înţelege în felul său, e ceva aparte pentru fiecare, cu o altă amărăciune şi o altă istorie…

…”ce multe am vrut să-i spun, dar nu i-am spus, ce multe-am vrut să-ntreb, da` …n-o raspuns”…

…”ştii ce rău imi pare şi mă doare, din şi în şi mai tare, tată?

ştiu”…

…”vreodată ş`de mine o să zică cineva ca m-o pierdut”…

Dor foarte mult toate întrebarile, răspunsurile şi toată mulţimea de cuvinte care trebuie să fie spuse şi auzite, dar care de obicei nu se rostesc.

Booz time de joia curentă

Am avut azi ocazia, împreună cu un foarte bun prieten, Ruslan B., (multumim soţiilor noastre c-au plecat cu copiii la ţară) să ajungem la Booz Time (nu pot gasi pe internet această evidenţă). Atmosfera fierbinte, berea cam scumpă pentru indivizi, în situaţia muritorilor de rând, cu famelie şi copii .

In rest - fete multe mai mult or mai puţin crude… Lumina ma cam deranja. L-am văzut si am discutat cate ceva, foarte bucuroşi, pe A. G. un nume pe o oarecare scenă. L-am văzut şi pe alt A., nu “G” dar “C”, tot, intro masura oarecare, de pe scena cu A. G., care era ocupat cu cineva mult preocupata de hipnotizarea lui. Las` ca vine timpul să se trezească ţinta lu` cineva.

Am întrebat-o ceva pe tipa care, udă la rochie şi nu numai, conducea cu lecţiile de dans pentru gloată. Ea, fata, tot spunea “Cea-Cea-Cea”. Am întrebat-o ce are în vedere de fapt cu “Cea”-ul ei: la stânga sau la dreapta? A spus că revine în scurt timp. N-a mai revenit…

…Mă gândesc că poate eu n-am înţeles noţiunea ei de scurt timp… Ce să cred acum despre dânsa?

Şi alta situaţie - acum este internet şi la ţară… Br-r-r…

Reflectii despre “educarea” copiilor

Am dat de o Buna si actuala tema si discutie Incetati sa va bateti copiii in speranta ca vor “auzi” mai bine. Ceea ce lipseste la acel articol, dar in special la comentarii, in opinia mea, e ca fiecare sa spuna daca este parinte si cati copii are… Cred ca asta ar deschide mult cartile, ca, deh, teoretician al educatiei copiilor fusem si eu, pana devenii practician (destul de slabut la inceput ). Adica pana veni primul, apoi al doilea.

In educatia(?) copiilor teoria si practica difera foarte mult. Si copii sunt foarte diferiti. Dar, in anumite circumstante, decat lipsa oricarui instrument, practica de educare numit “palmuta la fund” - cand (inca) puterea cuvantului in relatiile parinte-copil inca nu s-a stabilit, este un instrument si as da oarecare dreptate soacrei mici care spune:

Lumea la noi e tare chinuita si se razbuna pe copii. Ca daca ar fi mai multa dragoste intre parinti, si copii ar simti-o din plin. Cel mai strasnic e cind intr-o societate toata lumea stie cum trebuie de educat copii, dar putini stiu cum s-o faca corect. O palma la buci nu strica la momentul potrivit si cind e bine argumentata. Mai rau e cu copii mici care nici nu inteleg pentru ce incaseaza.
S-apoi ne trezim cu efectul bumerangului. La batrinete…cineva va suferi tare.

Fiindca, in râul dragostei, stimei, prieteniei si responsabilitatii pe care (isi incipuie ca) o da permanent un parinte unui copil, o palma la fund, la nivele superficiale de analiza, este un lucru mai benefic, pentru toate partile implicate, decat situatia cand un copil care intrun anumit moment nu intelege ca la mijlocul strazii nu se poate zburda, ca pe rola fierbine nu se puna mana, ca nu se joaca cu chibritele, ca fratele de un an nu poate “tine presul” ca sa primeasca cu pumnul, etc. Altceva ca palma trebuie explicata copilului, si principalul palma cat mai urgent trebuie sa evolueze la cuvant si sa dispara odata ce se incepe a instaura forta cuvantului.

…am “piscat” si eu de catreva ori pe cel mai mare (micut si el) pana cand:

1. Am vazut ca n-are absolut nici un efect.
2. Este mai efectiv, in perspectiva, daca depui efort ca sa aduci cuvantul pe prim plan unui copil de 2-3-4 ani…
3. Eu eram acela care avea nevoie de bataie - infuriat, fara controlul situatiei, cu “ochelari de cal”.

Si eu, naiv, credeam candva ca daca am 30 de ani - sunt in stare sa educ copii. Pana cand nu mi s-a demonstrat cu insistenta, de catre copiii mei, ca eram foarte departe. Oricare om-parinte trebuie sa stie, din start, ca ridicarea copilului Este un teritoriu minat unde fiecare parinte paseste si merge din contul incercarilor si esecurilor proprii. Bagajul de asa-numite cunostinte ale parintelui cel mai des incurca in cresterea copilului dintrun motiv destul de simplu - se intersecteaza niste principii de viata aproape incompatibile. Puritatea copilului din momentul cand se naste, cu sete si dorinta de satisfactie de la viata, asa cum poate numai el sa le traiasca se intalnesc cu un parinte deacum “format”, ticsit de ce va gandi lumea, cum nu ti-e rusine ca… s.a.m.d. Si se incepe lupta: se apuca toti, in primul rand parintii, urmati de educatorii din gradinite, invatatorii din scoli, toti se apuca sa acopere curatenia lui cu tot felul de lucruri de nimic, obiceiuri, rituri, credinte, sentimentul datoriei si al vinovatiei:

• Nu murdari masa/hainele! Poc!
• Nu calca incaltat pe aici! Poc!
• Nu striga in transport ca vrei apa! Cum nu ti-i rusine?! si etc¹⁰⁰.

Ca pana la urma toata esenta copilului sa fie acoperita si incadrata de niste aiureli convenabile societatii. Dupa ce trece prin toate aceste incercari si mecanisme, omul nu mai are esenta proprie - este o “piesa de teracota” intrun perete care se numeste societate si sistem si slujejste lui, sistemului, fara ai mai aparea intrebarea cardinala “Oare pentru asta eu traiesc”? Si, de obicei, tot in acest stil isi educa si urmasii.

Partea mai rea e ca numai parintele da traiectoria copilului pentru a deveni o piesa de teracota sau va ajuta copilul sa inceapa sa se inteleaga pe sine si sa inteleaga regulile sistemului pentru a merge mai usor spre raspunsul la intrebarea Lui fara a veni in contradictie cu regulile sistemului si a profita de ele. Aici toti pasii si incercarile gresite in relatiile unui parinte cu copilul se pot reflecta ulterior pe copil.

Multe lucruri despre mine ajuta sa le inteleg copii mei. Si principalul ce trebuie sa stie un parinte este ca relatiile un copil-parinte este oglinda parintelui. In toate cazurile. Si daca un parinte crede ca odrasla lui are nevoie sa fie piscata uneori, este destul de probabil ca parintele ceva nu face cum trebuie.

Despre Integrarea Europeana si transportul suburban de animale

Adeptilor Integrarii in UE li se dedica.

Am avut ocazia, dupa o pauza de 6-7 ani, sa calatoresc pe o ruta suburbana zilele trecute. Ceea la ce am asistat impreuna cu familia e strigator la cer …si strigator la cei care cauta integrare oriunde si nu fac nimic inafara de a prosti lumea, care numai luminata nU E. E critic si faptul ca aceasta situatie nu s-a schimbat cu nimic de 7 ani!

Asa cum stiam situatia in 2001 - asa si a ramas:

1. microbuse adaptate la transportul de pasageri la care le zic dezmierdator “scotovoz” (masina pentru transportarea animalelor): captusite cu niste toale sintetice la care daca le zici murdare - nu spui nimic, cu niste scaune primitive tixite aiurea, etc
2. mizeria umana si materiala
3. soferii acestor “unitati de trasnport” obraznici, nervosi si intoleranti
4. unica schimbare - in 2001 iesirea din Chisinau o faceau pe la Universitatea Tehnica, prin tufarii si huditele dintre constructiile de pe acolo, azi ei se furiseaza din oras pe la Doina

Displace mult clipeala asta inlacrimata a moldovenilor cand li se vorbeste, perfid, despre frumusetea si perspectivele integrarii in Uniunea Europeana. Dar nu se face nimic pentru a trai ca lumea in ziua de azi cu sau fara integrari. Lumea, in cazul dat pasagerii care calatoresc, nici nu-si inchpuie sa ceara sa fie tratati ca niste oameni de la semenii lor, nemaivorbind de conducere.
In timp cand sunt trasi pe sfoara in cele mal clasice scheme lumea noastra urca cuminte “la strunga” din transport si:

• 10 oameni stau azezati, pe niste scaune care permit sa-ti sprijini dintii liber cu geninuchii, restul 20-25 (cati incap) stau aninati ca niste maimute in acest scotovoz
• inghit praf si mizerie
• in lipsa aerisirii suporta cele mai chinuitoare mirozne care vin de la lumea obosita, de la cumparaturile ei, caldura etc
• suporta badarania unor conducatori care, daca n-au fasot imbecili, au devenit asa. Si conduc reiesind din aceste caracteristici
• lumea nici macar nu se intreaba daca s-ar putea sa fie si altfel calatoriile lor in transport in particular dar si viata lor la general.

Care integrare si cine sa fie integrati? Nici o integrare nu ne va ajuta atata timp cand noi nu vom putea sa fim niste oameni demni in viata asta a noastra. Nu ne vor ajuta integrarile daca, de exemplu, la intrebarea "cata lumea ai de gand sa incarci aici?" clipim cu ochi umezi de oaie si …acceptam raspunsul "Uite, ii numar, incarc 30 de oameni si gata". Intrun bus mic care poate sa asigure transportul a 10-11 oameni. Situatia e simptomatica si dureaza de foarte multi ani si va mai dura.
Las` sa sa mearga toti utilizatorii doinelor de europenizare a noastra de cateva ori in transportul suburban si semilegal de pasageri ori si apoi am sa-i vad cum vor mai canta si pe cine vor mai crede. Lumea noastra, foarte umila, accepta sa fie tratata ca pe animale. Timp de 7 ani daca se revolta cineva - nu-i sustinut de ceilalti. Timp de 7 ani nici un sofer de microbus n-a fost macar batut odata, ca de zis i s-a zis de mai multe ori si s-a vazut ca nu intelege.
Este o buba grea a noastra care trebuie tratata. Nu stiu daca si cand va fi tratata dar stiu ca in cazul tratarii - necesitatea integrarilor va scadea mult…